Situat într-o regiune muntoasă, mai puţin accesibilă, spre graniţa de nord-est a judeţului Bistriţa-Năsăud, Sebişul face parte din ghirlanda ultimelor aşezări de pe versantul vestic al Munţilor Călimani. Descoperiri arheologice întâmplătoare, pentru că cercetări sistematice nu s-au făcut încă, dovedesc că şi în acest colţ de ţară omul şi-a găsit lăcaş statornic, încă din vremuri străvechi.
Astfel, urmele celţilor, veniţi în Transilvania de nord şi pe valea Someşului începând cu sfârşitul secolului al IV-lea sau cu începutul secolului al III-lea, au fost descoperite în 22 de localităţi din jumătatea de sus a judeţului Bistriţa-Năsăud, între care se numără şi Sebişul.
Prima atestare documentară a satului datează abia din anul 1319. Într-un act de danie redactat în cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou, la 13 mai 1319, Sebişul, notat „Sebus”, împreună cu satele învecinate: Lunca (notat Greseph), Ardan (notat Iordanfolna), Şieul-Mare (notat Hogisoyon) şi altele, sunt înapoiate magistrului Simion, comite de Şemlacul Mare şi Caraş. Două luni mai târziu, la 28 iulie 1319, aceleaşi sate despre care se spune că aparţinuseră răzvrătitului Andrei, sunt dăruite tot de regele Carol Robert, magistrului Toma, comite de Sirmin de Bac şi de Arad.
Satul reapare într-un document din 1332, notat „Zebus”, în care e pomenit şi cel dintâi preot, Gothfridus, care plătea un sectin de argint Arhidiaconatului din Geoagiu de Sus. În anul următor, 1333, e pomenit cu numele primul preot român din acest sat, pe nume Ioan, care plăteşte un sectin de argint, de data aceasta, Arhidiaconatului de Turda.
În anul 1440, satul este amintit într-un act al familiei Banfy sub denumirea de „Felso Sebeş” adică Sebişul de Sus. E atestat, de asemenea, într-un act din 1642 în care apare cel dintâi nume de persoană, Alexandru Paşcu.
În conscripţia Aron se arată că, în 1750, în Sebiş exista un preot, o biserică, precum şi 85 de locuitori. Se amintesc apoi preotul Toader şi apoi preotul Ştefan Ciubăr, de undeva de pe câmpie.
Prin anul 1733, în timpul episcopului Inochentie Micu Klein, Sebişul aparţinea de protopopiatul Monorului, fiind protopop Toader, iar preot în Sebiş, Mihăilă. Este amintit apoi ca preot în Sebiş, Marian Groze, venit din Râpa de Jos. El renovează biserica veche din lemn din grădina Ursului, face târnaţul şi clopotniţa (azi grădina Ursului este proprietate a familiei Ionică Simionca-Ursu).
Se aminteşte apoi de părintele Vasiliu Nichiti, venit aici de pe valea Someşului, care începe lucrarea de construcţie a noii biserici, în anul 1904, terminând în 1905, în luna septembrie. În 1906 se instalează preotul Ioanichie Groze care rămâne definitiv, continuând lucrările bisericii. El depune toate puterile de muncă, tot elanul şi priceperea pentru a îndeplini multele lucrări ce-şi aşteptau rezolvarea.
Astfel, înfrumuseţarea bisericii cu iconostas, clopote şi alte obiecte necesare, sunt aduse în biserică cu truda şi interesul părintelui Groze, ajutat de către credincioşi. În 1927 biserica se repară din nou şi se zugrăveşte. În 1959 preotul Ioanichie Groze se retrage din activitate şi este numit ca preot paroh tânărul licenţiat în teologie Mircea Pop. În 1960 încep din nou lucrări de reparaţii şi zugrăveală. În 1974-1975, la propunerea preotului Mircea Pop, se încep lucrările de reparaţie capitală, acoperirea cu tablă şi pictura în tehnica ulei, realizată de talentatul pictor Aurel Ţâra din Gledin.
,,În toate aceste lucrări am fost ajutat de vrednicul consiliu parohial, în special primul corator, Ioan Handrea-Ciaba, care a iubit biserica mai mult decât casa lui şi a muncit cu timp şi fără timp, ori de câte ori a fost nevoie. Desigur, am fost ajutat, şi de harnicii credincioşi din Sebiş”.
Biserica se resfinţeşte în ziua de 4 iulie 1976, de către Înalt Prea Sfinţia Sa Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Din icoanele vechi de valoare artistică a rămas una singură, icoana Maicii Domnului, adusă în 1914 de la Sfântul Munte Athos, de doi călugări români de la Mănăstirea Nicula. În momentul de faţă, biserica este foarte frumoasă, înzestrată cu icoane argintate, aduse de la Sfânta Patriarhie şi este în stare foarte bună.
Cu multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu, alături de oamenii sau mai bine zis, alături de credincioşii în mijlocul cărora am venit, deoarece parohia Sebiş este o parohie cu oameni înzestraţi de Dumnezeu cu credinţă puternică, cu o iubire arătată prin faptele şi lucrările care s-au înfăptuit din clipa când ele au fost pornite, am avut în jurul meu, în anii 1961-1964, un consiliu parohial foarte devotat bisericii şi intereselor ei. Lucrările cele mai urgente constiuiau terminarea casei parohiale. Consiliul parohial era format din următorii credincioşi: Aluaş Toader (de la majoru) prim corator, Handrea Leon (Pilu), Paşcu Grigore (Buţu), Oltean Ion (Anton), Simionca Gavril (Sidor), Melian Vasile (Fătu), Aluaş Ionică (Cionu), Handrea Iacob (Ciaba), Simionca Ştefan ( Monoreni) şi 0ltean Toader (Proroc).
Din 1970 calitatea de prim corator este investită lui Marga Simion cu noi membrii consilieri, Simionca Iacob (Roman), Marga Gavril, Groze Ioan, Paşcu Dumitru, Aluaş Dumitru, Cilean Toader (Ciotu), Simionca Ion, Aluaş Ionică (Cionu), Simionca Ion (Ursu). Cu colaborarea acestui consiliu s-au demarat lucrările primei reparaţii capitale a bisericii şi o nouă zugrăvire a ei de către Ovari Andrei (Teaca).
În calitatea de prim corator a mai fost şi domnul Melian Ioan, care a fost contabil la Consiliul Şieuţ, dar apoi prin plecarea dânsului la Bistriţa, în calitate de prim corator, Consiliul Parohial îl investeşte pe domnul Aluaş Gavril, având consilieri pe Handrea Ioan (Ciaba), Simionca Grigore (Fătu), Simionca Toader (Ursu), Şimon Ion, Simionca Grigore (Dodu), Simionca Ioan (Sănduca), Oltean Gavril (Turcu), Aluaş Vasile, Simionca Vasile (Handreşti).
Urmează o perioadă deosebit de grea pentru noi, dar încununată de mari satisfactii. Ne-a dat Dumnezeu ca unul din consilierii bisericii, a parohiei şi anume Handrea Ioan să fie un om care a iubit mai mult biserica decât propria-i familie. Aflat în fruntea acestui Consiliu parohial, ajutat material şi cu multă înţelegere de către Adunarea Parohială Bisericească şi de către familii deosebite, cu multă dare de mână şi dragoste de cele sfinte, şi anume, Simionca Ionică (Bica) cu familia sa, care a cheltuit o avere electrificând biserica şi făcând o mulţime de donaţii. Apoi vrednicii de toată lauda pentru râvna ce au avut-o pentru Sfânta Biserică este familia lui Nicolae Aluaş şi soţia Măriuca (a lui Dănilă) şi copiii lor Daniel şi Ioan, care au cheltuit mult pentru înfrumuseţarea sfintei biserici şi la sculptură şi la icoanele argintate, candelabre şi multe altele şi la tăiatul şi finisatul lemnelor pentru schela şi scena ridicată la slujbele arhiereşti.
Începând cu a doua reparaţie capitală a bisericii, când s-a tencuit biserica cu terasit, s-a acoperit cu tablă, iar turnul inclusiv Sfânta Cruce din vârful turnului s-a făcut din nou. Am împodobit cu pictură „tehnica în ulei” de către tânărul pictor Ţâra Aurel din Gledin, în anul 1974. Un mare iubitor al Casei lui Dumnezeu, Oltean Grigore de la Petreşti, cu soţia Mărioara, au făcut o donaţie fabuloasă, cumpărând cele două icoane mari cu Maica Domnului, icoane făcute în Bucureşti, la Schitul Maicilor, argintate şi aurite. Drept recompensă pentru această donaţie, Maica Domnului a ajutat-o pe Mărioara şi a născut o fetiţă Ancuţa, mult dorită de Grigore.
Apoi una din icoanele împărăteşti de la Iconostas a fost cumpărată de familia mea, împreună cu familia lui Aluaş Nicolae, preot Mircea Pop, preoteasa Lucreţia şi fiica Liliana. De asemenea, s-a cumpărat o icoană cu învierea Domnului, una cu Sfântul Nicolae şi una cu înălţarea Domnului, adică Hramul Bisericii noastre. Tot în acest timp şi buna credincioasă Melian Maria (Iulianca), a donat o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul, tot argintată şi aurită, de mare valoare. Donatori care au ieşit în evidenţă, ce au cumpărat Sfintele vase, potir, disc, steluţă, Sfânta Cruce etc., au fost Cilean Dumitru (Ciotu) cu familia, Aluaş Gavril nr. 171, cu familia, Simionca Gavril (Croitorul) cu familia, Cilean Elena din Bistriţa, Feri şi Dorina, Seni Ioan cu soţia Rodica din Bistriţa.
Domnul Zăvoianu, directorul Romtelecom din Bistriţa, domnul Oltean Ioan cu soţia Maria din Miercurea- Ciuc, părintele Simionca Dumitru din Roma, care au contribuit cu sume frumoase pentru înfrumuseţarea bisericii noastre: pictură, mobilier sculptat la Vânători – Neamţ, o centură de beton armat în jurul bisericii, pentru consolidare, o centrală termică pe lemne, geamuri şi uşi termopan.
Unul dintre marii sponsori şi ajutători, a fost şi domnul primar al comunei Şieuţ, profesorul Neagoş Ioan. Ne-a mai sponsorizat cu o donaţie foarte substanţială domnul inginer Fiscutean Ovidiu Tiberiu, cu toată plasa zincată, necesară pentru îngrădirea vechiului cimitir. Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să le răsplătească, însutit şi înmiit, această jertfă a lor.
Aceşti ani de frumoase realizări în fruntea tuturor lucrărilor demarate şi înfăptuite a fost domnul Handrea Ioan, prim corator şi epitrop, care de peste douăzeci şi cinci de ani a muncit efectiv, dar fără plată, în folosul Sfintei Biserici, plin de înţelepciune şi de sfaturi bune, aducându-şi contribuţia la toate realizările, până astăzi. El a pus interesele bisericii şi ale parohiei mai presus de cele ale familiei, fiind prezent în permanenţă la biserică, ajutând efectiv şi supraveghind toate, cu o responsabilitate ieşită din comun.
Alături i-a fost şi Consiliul Parohial, format din domnii: Aluaş Vasile (Fătu) Aluaş Gavril, Aluaş Vasile, Simionca Grigore (Dodu) Simionca Ioan (Sănduca) Simionca Toader Şimon Vasile şi mai nou: Oltean Ioan (Mărcuş) Simionca Dumitru (Banfi) Simionca Alexandru (Cirilă) Oltean Ionel (Samson) Simionca Viorel (din grădini) Melian Alexandru (Ciocoi) Cilean Tudorel (Cocian) Groze Leon Mircea – diacul.
Scrie, Doamne, în cartea Vieţii Tale, toată jertfa bunilor credincioşi şi le răsplăteşte cu împărăţia Ta cea veşnică, toată osteneala tuturor.
Iar acum e bine să cunoaşteţi şi personalul care m-a ajutat la îndeplinirea serviciului în biserică, cantori şi feţi: Paşcu Grigore 1959-1962, Simionca Ioan (Login) 1963-2003, Groze Mircea 2003, Melian Vasile (Fătu) – crâsnic de peste 30 de ani, Aluaş Gavril (Paşcani), Aluaş Vasile (Scherţăşti) – actual făt.
Primul Consiliu Parohial din 7 ianuarie 1961: Aluaş Toader (Fim), Paşcu Grigore (Buţu), Oltean Ion (Anton), Simionca Gavril (Sidor), Melian Vasile (Fătu), Simionca Ion (Roman), Melian Ion (Chiş), Aluaş Ionică (Cionu), Handrea Leon .
În 1962: Cilean Toader (Ciotu), Oltean Toader (Proroc), Simionca Ştefan (Vădănăi),
În 1964: Handrea Iacob (Ciaba), Simionca Ionică (Burlacu), Simionca Dumitru (Şmulea)
În 1966: Marga Simion, Simionca Alexandru, Simionca Iacob (Roman), Simionca Ion (Ursu), Simionca Dumitru (Domnica), Paşcu Dumitru (Diacu), Aluaş Dumitru (Şmulea), Marga Gavril (Margani), Simionca Ion, Groze Ion (Dăscăliţa)
Consiliu Parohial din martie 1977: Corator Aluaş Gavril (Paşcani), Handrea Ion (Ciaba), Melian Vasile, Simionca Ion (Sănduca), Simionca Vasile (Handreşti), Simionca Grigore (Fătu), Simionca Toader (Ursu), Aluaş Vasile (Coşărcuţa) Şimon Ion, Simionca Grigore (Dodu), Oltean Gavril (Turcu).
preot paroh,
…………………………