PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ „INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI”

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ „INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI” PAROHIA II BISTRIŢA – BÂRGĂULUI

O dimensiune spirituală a acestei comunităţi religioase, peste care au trecut atâtea încercări, cu siguranţă nu este uşor de parcurs, dar cu ajutorul Domnului voi încerca.
Aşezarea geografică a localităţii noastre se cunoaşte foarte bine, însă eu aş dori să remarc faptul că tocmai aceasta a fost de multe ori în favoarea noastră, fiind aşezaţi aici în sânul munţilor Călimani, unde curg ape limpezi, aerul este cel mai curat şi razele soarelui cele mai blânde…

Chiar şi pentru o micro- monografie (gr: mono + gr: graphos- descriere cât mai aproape de adevăr) este necesar să ne ancorăm în datele istorice. Se ştie că religia creştină pe meleagurile noastre s-a format odată cu însăşi poporul român şi că provine de la Apostolul Domnului, Andrei, cel care a predicat învăţătură nouă şi curată a iubirii în „Sciţia – Monor” (Dobrogea de azi). După Retragerea aureliană (271), în zonele noastre au trecut până la sfâşitul secolului al VI- lea, popoarele migratoare, dar acestea nu au schimbat religia strămoşilor noştri. Apoi, până în secolul X s-au aşezat aici slavii, care au fost asimilaţi de populaţia băştinaşă. În această perioadă s-a încheiat, de fapt, formarea poporului român şi a limbii române. Avem susţinerea neîntreruptă în istoria noastră că aici avem continuitate religioasă, creştină cu multe descoperiri şi mărturii arheologice şi lingvistice.

Pe scheletul vechi al Bisericii Creştine s-a format şi Biserica noastră strămoşească, având episcopi şi preoţi care îşi au originea până la Sfinţii Apostoli.
Avem martori români, din primele trei secole creştine, precum şi organizare bisericească, de exemplu, Episcopul Tomisi, iar în Transilvania Episcopul Ghelasie de la Rămeţ (13). După migraţia ungurilor şi aşezarea lor în anul 896 în Câmpia Panoniei, avem şi mai multe date. Ei spun că în partea de răsărit au dat peste o populaţie româno-slavă, care se îndeletnicea cu agricultura şi cu creşterea animalelor, deci este vorba despre strămoşii noştri, care au locuit pe aceste locuri. Din mărturiile rămase de la înaintaşii noştri, cunoaştem că Biserica era condusă de călugări. În 1204, regele Emeric al Ungariei oferea informaţii papei Inocenţiu al III-lea că unele biserici ale „călugărilor greci” adică ortodocşi, din regatul său se ruinează, din lipsa de grijă a acestor greci, şi deci „propunea să fie supuşi papei (şi prin urmare, catolicilor)”

Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în zona Bistriţei a cunoscut o evoluţie aparte faţă de alte zone ale Transilvaniei, în special datorită particularităţilor administrative ale regiunii în decursul ultimilor 300 de ani. După cum se ştie, ţinutul Bistriţei a fost colonizat de timpuriu, de către regii Ungariei cu o populaţie de origine germană. Alături de aceştia, românii au continuat să coexiste, mai ales în satele noastre de pe Valea Bârgăului. Elementul românesc de pe zonele noastre a găsit în vecinii noştri moldoveni, un sprijin permanent în apărarea credinţei ortodoxe comune. În vreme de restrişte, preoţii români au fost hirotonisiţi în Moldova, iar unii domni moldoveni au ctitorit aici biserici şi mănăstiri. Ştefan cel Mare şi Petru Rareş nu aveau drept de stăpânire asupra cetăţii Ciceului, a oraşului Bistriţa, cu peste 50 de sate şi Rodna, cu 23 de sate.

La Vad, lângă Dej a fost o mănăstire, al cărei ctitor era Ştefan cel Mare, şi tot aici a fost sediul Episcopiei noastre a Vadului, care era considerată ca aparţinând Moldovei şi feudelor lui Petru Rareş. Şi la noi, în zona numită „Strâmba”, au păstorit călugări ortodocşi, de altfel, acolo se afla şi aşezarea satului nostru Bistriţa – Bârgăului. Atestarea documentară a satului o aveau de pe vremea regelui Ungariei Carol Robert (1308-1342). În vremea regelui Ludovic de Anjou (1343-1382) a fost trimis ordin să-i prindă toţi preoţii slavi sau „schismaţiei (cum ne spuneau nouă) să-i ducă înaintea contelui Benedict Heem, iar după convertire, urma să nu-i mai plătească dijme, pe care le plăteau românii” (cf M. Păcuraru, Ist. Bistriţa. O. Rom vol.I, pag. 270.).

Este vie în memoria localnicilor ştiinţa că prima biserică a Parohiei II din Bistriţa Bârgăului, închinată Maicii Domnului, a fost clădită de familia „Urâtu” şi a fost aşezată în partea de NE a comunei, spre Tiha Bârgăului, aproximativ la 5 km de centrul comunei de azi. Astăzi se mai spune acelui loc, după numele întemeietorului bisericii, „Pădurea urâtului”. Această biserică a fost clădită din lemn, aproximativ în anul 1600, fiind mănăstire de călugări, dar şi biserică parohială, iar satul era aşezat în jurul ei până către Tiha. În 1699 s-a petrecut un eveniment istoric, că prin Pacea de la Carloviţ din 26 ianuarie, Poarta recunoaşte trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, deci şi forţarea românilor să treacă la religia lor catolică, sub numele de greco (ortodocşi) catolici.

Dintre preoţii călugări din Biserica noastră de la „Strâmba”, care au servit, remarcăm pe întemeietorul ei, preotul Vasile Urâtu, acesta mergând preot la Romuli, pe Someş, apoi Ion şi Anton Urâtu. Cel mai cunoscut a fost Andron Urâtu, pentru că, pe vremea acestui preot, s-a strămutat biserica de la locul numit „Strâmba”, trasă de boii satului, în locul de azi. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu satul care, cu timpul, a fost mutat aici, pentru a fi mai uşor de administrat. De la acest preot se trage numele „popandronilor” care există în sat, până în ziua de azi. De altfel, în anul 2010 am înmormântat ultima femeie cu numele Popandron Ana. Avem, de asemenea, ridicată o troiţă în locul unde a fost vechea biserică.

Strămutarea bisericii s-a făcut, potrivit datelor lăsate de către preotul Valeriu Cueşdean, pe vremea militarismului Mariei Tereza pe la anii 1780-1790, care urmărea stăpânirea acestor locuri cât mai uşor, aducându-i pe toţi lângă râul Bistriţa Ardeleană. Este cunoscut faptul că generalul Bukov al Mariei Tereza a distrus toate mănăstirile din Transilvania. Preotul Andron Urâtu serveşte până în 1810, când potrivit matricilor, a decedat. Urmează preotul Grigore Uifelean, 1812-1833. Cinci ani rămâne la parohia vacantă. În 1838 este numit preotul Cifor Cioancă, din Tiha, în 1880.

Acest preot a construit biserica nouă, cu fundaţie din piatră şi ziduri de cărămidă, între anii 1841-1843, cu ajutorul sătenilor. Un ajutor deosebit i-a acordat familia popandronilor, precum şi cea a lui Vasile Uifelean, fătul bisericii de atunci. Din anul 1880 până în 1885 este preot Vasile Popa, care apoi s-a transferat cu rangul de capelan la Sângeorz Băi, de unde era originar. Din 1885 până în 1900 a fost preot Anchidim Canda, pe vremea căruia se demolează turnul bisericii (care urma să se prăbuşească) şi se zideşte altul nou, în anul 1893, cu ajutorul sătenilor. Din anul 1901 până în 1944, a fost paroh preotul Patilimon Zagrai, pe vremea căruia Parohia a progresat mult, fiind un preot cu mare tact administrativ. În această vreme a poposit şi poetul naţional George Coşbuc, care vine la nepoata sa Valeria, pe atunci, preoteasa satului nostru.

În această perioadă, s-a renovat biserica noastră sub îndrumarea inginerului Ioan Sas din Bistriţa, s-a zugrăvit interiorul de către pictorul Alexandru Rozoş din Dumbrăviţa, comuna Căianu Mic. Au fost înlocuite ferestrele, acoperişul şi iconostasul, precum şi alte adăugiri interioare, în 1930, din 1944 până în 1949, George Zagrai (fiul) apoi el fiind numit protopop de Bistriţa. Din 1949 până în 1958 a fost preot Valeriu Cueşdean, 1958-1991 preot Ioan Lăzurcu localnic, 1991-2001 preot Arghir Vlaşin, 2001- până azi preot Alexandru Brici.

În toţi aceşti ani, atât preoţii cât şi credincioşii au trecut peste toate vicisitudinile vremii şi şi-au păstrat credinţa cea curată, adevărată şi strămoşească. Parohia noastră a fost înzestrată de-a lungul timpului şi cu o avere frumoasă, dobândită mai ales prin donaţii, cu păduri, terenuri în suprafaţă totală 22 ha. Un fapt vrednic de menţionat este că în 2004, la data de 10 octombrie, a avut loc resfinţirea bisericii după ce anterior s-au făcut renovări interioare, pictură, catapeteasmă nouă, sculptură în lemn de stejar masiv, duşumea, scaune sculptate, acoperiş, tencuieli exterioare, gard nou, trotuar în jur.

S-a renovat şi casa parohială, s-au cumpărat icoane şi odăjdii noi şi toate cele necesare cu ajutorul credincioşilor din sat şi sub purtarea de grijă a preotului paroh Brici Alexandru. Această resfinţire a fost făcută după 158 de ani de la prima sfinţire, de către I.P.S Bartolomeu Anania, Episcopul Vadului Feleacului şi Clujului, înconjurat de un sobor de preoţi şi mulţi credincioşi de pe Valea Bârgăului.
Dă, Doamne, har, pace şi linişte sufletească tuturor creştinilor din satul acesta, ca şi de azi înainte, Biserica lui Hristos să domnească în veci!

Parohia Bistrița Bârgăului II, având hramul bisericii: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; construită în anul 1841 cu pictură în tehnica frescă, executată de către pictorul Faur Mihai în anul 1996; cu un număr de 1548 credincioși; preot paroh Alexandru Brici.
Date biografice: Pr. Alexandru Brici, s-a născut în data de 01.05.1959, în localitatea Perișor jud. Bistrița-Năsăud.
Studii:
-Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, promoția 1981;
-Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu, promoția 1986.
Hirotonit preot de către Preasfințitul Episcop-vicar Iustinian Maramureșanul, în data de 07.02.1988, pentru parohia Perișor, protopopiatul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, unde a activat până la data de 01.01.1993, când a fost transferat la parohia Micești de Câmpie cu filia Fântânița, protopopiatul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud. Cu data de 01.05.2001, a fost transferat la parohia Bistrița Bârgăului II, în cadrul aceluiași protopopiat.